Lia Olguţa Vasilescu a crezut în capacitatea echipei de a face performanţă

Câți au crezut, în 2012, că vom avea, la Craiova, nu doar un stadion nou, ci unul dintre cele mai frumoase din lume, potrivit site-urilor de specialitate și unui juriu internațional? Vechiul stadion „Oblemenco“ era aproape distrus. Firma care îl avusese în administrare l-a lăsat în condiții deplorabile, fiind interesată doar de suprafața de joc, nu și de confortul suporterilor.

În tribune, printre scaune, crescuseră copaci, vestiarele erau devastate, iar de la Cantonamentul din Lunca Jiului dispăruseră inclusiv ușile și ferestrele. A fost nevoie de o perioadă îndelungată de procese pentru ca stadionul să poată intra din nou în gestiunea primăriei și de lungi discuții la guvern ca să se accepte un stadion nou drept construcție prioritară, pentru care merita să fie cheltuite aproape 50 de milioane de euro. După ce s-au finalizat toate procesele și documentația tehnică, noul stadion s-a construit în timp record, în doar un an și șapte luni.

Locul 4 în topul stadioanelor inaugurate în lume în 2017

Arena a fost imediat remarcată de experţii străini de la site-uri de specialitate, care au decretat că se situează pe locul 4 într-un top mondial al stadioanelor, după cele din Moscova, Paris și Atlanta, dar înaintea lui Wanda Metropolitan, pe care evoluează echipa Atletico Madrid şi care a găzduit finala Ligii Campionilor. În competiție au intrat 40 de stadioane, iar membrii juriului au luat în calcul arhitectura, funcționalitatea şi originalitatea construcției.

De evidenţiat este faptul că stadionul Lujniki, din Moscova, câștigătorul competiției, a costat 350 de milioane de euro, cel de pe locul 2, U Arena, din Paris, a costat 360 de milioane de euro, iar Mercedes Benz Arena, din Atlanta, situat pe locul 3, a costat 1,7 miliarde de dolari! Așadar, cu un cost de doar 216.068.597 de lei și cu o capacitate de 30.000 de locuri, un hotel, un restaurant și mai multe spații necesare sportivilor, cochetul stadion craiovean a devenit un brand nu doar național, ci și mondial.

Un obiectiv spectaculos, un vis devenit realitate

Proiectul s-a schimbat de trei ori până să capete această formă.

„Prima variantă mi s-a părut cea mai frumoasă. Trebuia realizată aproape în întregime dintr-un material transparent, asemenea sticlei, însă costa aproape la fel de mult ca arenele care au ocupat locurile 1 şi 2 în competiția pentru cel mai frumos stadion din lume, la nivelul anului 2017, adică 270 de milioane de euro. De la guvern mi s-a spus că, dacă vreau să rămân doar cu o machetă și cu o poză frumoasă pe birou, nu am decât să insist, pentru că statul nu își permite suma respectivă. Îmi amintesc că lansasem proiectul pe site-ul de specialitate care urma să aleagă cel mai frumos stadion și, deasupra fotografiei cu arena noastră, unul din membrii juriului scrisese: «Credem că se conturează deja favoritul competiției!» Am renunțat cu greu la proiectul respectiv și, după mai multe discuții la guvern, arhitectul care câștigase licitația mi-a trimis o planșă pe care am aruncat-o direct la gunoi. Era ceva care semăna cu un colac sau cu o oală. I-am transmis arhitectului că eu sunt femeie și am simț estetic, că nu pot accepta ca orașul să devină subiect de glume pentru modul în care arată stadionul. A venit atunci cu a treia variantă, care sugera o cortină ce se ridica de pe stadionul care urma să devină nu doar un templu al fotbalului, ci și o imensă sală de spectacole. Am agreat ideea pentru că mi-a plăcut cum arăta“.

Lia Olguţa Vasilescu

Imediat după ce a început construirea stadionului, primarul Craiovei și echipa sa s-au concentrat și pe ridicarea unei arene pentru atletism, fiindcă în noul proiect nu s-a mai dorit includerea unei piste de alergare, așa cum exista pe vechiul „Oblemenco“, iar atleții orașului au solicitat o arenă proprie, dar și refacerea vechiului sediu al Cantonamentului din Lunca Jiului, care fusese devastat. Tot la cantonament s-au amenajat și două terenuri de fotbal, pentru antrenamentul echipei.